|
Prezentare Realizarea Centrului de Afaceri Cefa va duce la crearea unei reacţii în lanţ de îmbunătăţire a activităţilor economice locale, clădirea şi funcţiile care vor fi îndeplinite de către Centrul de Afaceri Cefa reprezentînd prima “verigă” a acestui lanţ.
Acestea sunt premisele extinderii activităţilor agenţilor economici şi atragerea de noi investiţii în regiune. Se va resimiţi efectul şi asupra pieţei forţei de muncă prin crearea de noi locuri de muncă. Aceste efecte vor conduce, încet dar sigur, la creştea standardelor de viaţă a populaţiei. Având în vedere multitudinea de beneficii, Centrul de Afaceri Cefa poate juca roluri multiple în viaţa comunităţii în condiţiile în care evoluţia economică actuală o va cere (economic, social, cultural). Realizările ce derivă din acest proiect pot fi mărite la scară largă pentru a răspunde pe deplin provocărilor mediului de afaceri local. Una dintre posibilităţi este de a transforma Centrul de Afaceri Cefa într-un incubator de afaceri local, în condiţiile în care se va observa o astfel de cerere.
Centrul de afaceri din Cefa nu reprezintă doar un serviciu deschis locuitorilor din Cefa. În acelaşi timp, acesta este deschis tuturor categoriilor de investitori din municipiul Oradea, chiar din întregul judeţ şi de peste hotare, având misiunea de a le asigura beneficiarilor informaţii corecte şi într-un limbaj de interfaţă accesibil, cu privire la aspecte ale Uniunii Europene şi fenomenul integrării României în U.E. Atributul de „serviciu deschis tuturor oamenilor de afaceri” va determina, astfel, funcţii generale şi, respectiv, standarde maxime de calitate care vor răspunde necesităţilor.
Obiective si functii
Obiective: - sprijinirea agenţilor privaţti şi publici în activitatea lor economicã; - amplificarea relaţiilor economice între companiile locale şi strãine; - dezvoltarea relaţiilor cu organismele guvernamentale şi neguvernamentale din ţarã şi strãinãtate; - accelerarea privatizãrii şi atragerea de investitori în zonã; - cercetarea şi dezvoltarea mecanismelor pieţei libere; - armonizarea şi promovarea intereselor societãţilor comerciale asociate; - recunoaşterea surselor generatoare de fonduri pentru dezvoltarea organizaţiei.
Functii: - iniţierea, organizarea şi dezvoltarea contactelor directe între parteneri de afaceri din tarã şi strãinãtate în scopul încheierii de tranzacţii comerciale şi realizãrii de investiţii; - acordarea de servicii de consultanţã şi organizarea de cursuri de pregãtire ; - cercetarea şi construirea de bãnci de date în vederea sprijinirii activitãţii proprii şi a firmelor membre; - realizarea de consultanţã în design pentru produse sau reproiectare de produse; - organizarea de expoziţii sau de alte activitãţi de promovare a produselor pe piaţã şi publicitate, - dezvoltarea de mecanisme de cooperare şi concurenţã loialã.
Principii 1. Principiul accesibilităţii - va asigura accesul deplin al oamenilor de afaceri din întregul judeţ la serviciile sale. 2. Principiul nondiscriminării - este deschis fiecărui investitor, indiferent de sex, rasă, naţionalitate, orientare religioasă, stare de sănătate, nivel de educaţie sau situaţie socială. 3. Principiul respectării demnităţii şi personalităţii - fiecare investitor care se adresează Centrului de Afaceri Cefa va fi tratat cu respect şi consideraţie şi sprijinit în identificarea şi satisfacerea nevoilor sale de informare cu privire la aspecte ale Uniunii Europene. 4. Principiul comunicarii - personalul Centrului aplică în relaţia cu investitorii o comunicare eficientă, respectîndu-i dreptul la informare şi la exprimarea opiniei, la sesizări şi reclamaţii şi fiind receptiv la propunerile acestuia referitoare la activitatea Centrului. 5. Principiul participării - centrul asigură participarea directă a oamenilor de afaceri la activităţi şi la procesul de luare a deciziilor care îi privesc în mod personal sau care se referă la activitatea Centrului în ansamblul său. Ca atare, standardele de calitate şi de funcţionare vor fi elaborate din perspectiva respectării acestor principii.
Oferta Dotările Centrului de Afaceri Cefa sunt: - spaţiul de primire, - spaţiul documentaristului, - spaţiul informatic, - spaţiul de lucru individual, - spaţiul de lucru pe grupe, - spatiul pentru presă, - spatiul audio-vizualului, - spatiul de afişaj, - spatiul de informare, - spatiul expoziţional, - biblioteca, mese şi scaune, calculatoare pentru public şi pentru personal, internet, alte echipamente pentru activităţile specifice.
|